Terminologia astronomic Premize ale unui studiu lingvistic Limba si cultura/11... · 2020. 2....
Transcript of Terminologia astronomic Premize ale unui studiu lingvistic Limba si cultura/11... · 2020. 2....
Terminologia astronomică.
Premize ale unui studiu lingvistic
Cristina FLORESCU
Keywords: linguistic diacronic analysis; lexicology; astronomical
terminology; scientific versus popular; taxonomy; cosmic objects; phenomena and
cosmic processes
§. 1. Obiectul de studiu
Una dintre terminologiile integrate în universul nostru de cunoaștere
(științifică și generală) este terminologia astronomică1. Datorită complexității
universului gnoseologic al astronomiei, studiul lingvistic al acestei terminologii
presupune o suită de disocieri prealabile, corespunzătoare unor direcții analitice
specifice.
În cercetarea lingvistică ale cărei premize sunt formulate acum, perspectiva
științei astronomiei este esențială în identificarea obiectului cercetării, a
taxonomiilor acestuia, a fenomenelor și proceselor. Denumirile corespunzătoare
tuturor acestor elemente intră în sfera de interes a lingvisticii, respectiv a
lexicologiei. Dacă nivelul strict contemporan relevă o terminologie relativ clar
analizabilă din punct de vedere lexical, istoricul acestei terminologii pune probleme
de tip special. Studiul astronomiei presupune, până la un moment anume, implicarea
unei pseudoștiințe, astrologia – a cărei vechime impune respect și ale cărei implicații
în limbajul curent suscită toată atenția lingvisticii.
Analiza propusă presupune o serie de modelări lexicale, iar disocierile
terminologice, pliate pe obiectul și teoriile astronomiei, implică maxim efort în
exegeza lingvistică, fiind obligatorii introspecții lexicologice, morfologice, fonetice,
dialectologice, etimologice, stilistice, sociolingvistice, lexicografice etc., dar și
etnologice, onomastice, semiotice.
1.1. Cercetarea acestei terminologii este implicată în structuri lingvistice
dezvoltate atât la nivelul terminologiei științifice (Ts), cât și la cel al limbajului
comun și dialectal (Tp).
1.2. Pentru a simplifica lexicologic faptele și a organiza momentele exegezei,
se disting trei grupuri lexicale.
Institutul de Filologie Română „A. Philippide”, – Filiala din Iaşi a Academiei Române, România. 1 Am explicat amănunţit sensul în care folosesc lexemele terminologie şi limbaj specializat în
Florescu 2012, 2014, 2015. Voi utiliza suita de distincţii terminologice ţinând cont de perspectiva
diacronică asupra obiectului de studiu. Consideraţiile de faţă se bazează pe rezultatele şi experienţa
unei cercetări ample, de echipă, cercetare aplicată terminologiei meteorologice și valorificată în
proiectul şi volumele TMFA şi DFA.
117
Cristina FLORESCU
Un prim grup terminologic este format din două subgrupuri: i) denumirile
obiectelor cosmice și cele ale constelațiilor și ii) denumirile proceselor, legilor,
fenomenelor care se desfășoară dincolo de atmosfera terestră.
Un al doilea grup este reprezentat de denumirile instrumentarului
observatoarelor astronomice și de acelea ale elementelor, tehnicii, principiilor etc.
astronauticii.
Teoriile structurate strict matematic și fizic formează un al treilea grup lexical
care, prin caracterul lui strict formalizat, interesează în mică măsură lingvistica, prin
eventuale proiecții semiologice.
Niciunul dintre aceste grupuri terminologice ale astronomiei nu a fost studiat
extensiv din punct de vedere lingvistic.
1.3. Cercetarea ale cărei premize sunt prezentate aici se axează asupra
primului nucleu terminologic: numele obiectelor cosmice, cele ale constelațiilor și
denumirile proceselor, legilor, fenomenelor care se desfășoară dincolo de atmosfera
terestră.
Este nucleul central al terminologiei supuse studiului. Analiza contrastivă Ts
versus Tp, închegarea diacronică a acestor limbaje specializate, evoluția și circulația
în limba română a subgrupurilor lexicale avute în vedere, prezintă interes deosebit
pentru istoria și dezvoltarea lexicului limbii române2.
§. 2. Cadru exegetic
2.1. În literatura română de specialitate, până în momentul de față, analizele
lingvistice s-au preocupat numai de elementele onomastice, urmărindu-se numele de
stele și, mai ales, denumirile constelațiilor. Studiile au fost făcute din varii
perspective, în mod necesar și justificat limitate de viziunea lingvistică a autorului
asupra unui obiect onomastic sau al altuia.
Asemenea tip de analize bine ancorate în bibliografia disciplinei se găsesc, de
exemplu, la: (Ursu 1962), (Ioniță 1992), (Farcaș 2011), (Soare 2011).
Cartea lui Tudor Pamfile, Cerul și podoabele lui. După credințele poporului
român (Pamfile 1915), cuprinde până în prezent unul din cele mai importante
inventare onomastice ale denumirilor populare de stele și constelații, analizate din
perspectivă etnologică. Comentariile explicative ale numelor supuse studiului se
axează pe povești și legende, cu sugestii ale unor etimologii populare. Ei i se adaugă
lucrarea esențială pentru problema în studiu: I. Otescu, Credințele țăranului român
despre cer și stele (Otescu 1907).
Lucrarea Danielei Nedelcuț, Nume de astre. Studiu onomastic al denumirilor
populare și științifice (Nedelcuț 2000), însumează o prezentare extinsă a numelor de
stele și constelații. Acest studiu onomastic cuprinde analize lexico-gramaticale
amănunțite. Sunt realizate transpuneri dintre denumirile grecești și cele latine ale
2 Prin dimensiunile ei extinse, o cercetare ale cărei direcţii sunt prezentate în acest articol nu poate
fi decât rezultatul unei munci de echipă. La ora actuală echipa este formată dintr-un grup de cercetători
ieşeni, cei mai mulţi colaboratori la proiectul şi volumele TMFA şi DFA. Este vorba de lexicologii:
Cristina Florescu, Laura Manea, Elena Tamba, Daniela Butnaru, Alina Bursuc, Cristina Cărăbuş,
Maria-Marilena Ciobanu, de matematicianul şi specialistul în astronomie Cătălin Galeş şi de
dialectologul Florin-Teodor Olariu.
118
Terminologia astronomică. Premize ale unui studiu lingvistic
obiectelor cosmice și constelațiilor. Se urmărește istoricul enciclopedic al
denumirilor științifice fără o corelare cu etimologia și istoria termenilor românești.
Lipsește perspectiva astronomiei asupra identificării ori clasificării obiectelor
cosmice și constelațiilor. Se prezintă astronimele populare urmărindu-se extensiile
metaforice, în special acelea cu valori simbolic-etnologice.
2.2. Bibliografia științifică a astronomiei este extrem de bogată. Făcând o
comparație succintă cu bibliografia meteorologiei, cea astronomică este mult mai
extinsă, fapt care, la o primă privire strict pragmatică, nu pare justificat. Nivelul
epidermic al nevoilor omenirii atinse de tulburările fenomenelor atmosferice are
determinări imediate în comparație cu depărtările stelare. Amploarea acestora din
urmă provine, pe de o parte, din suprapunerile existențiale ale celor două zone
obiectuale (atmosfera și cosmosul) și, pe de altă parte, din disocierile mitologice și
religioase simbolic explicative, preocupate de facerea lumii și de soarta ființei
omenești. S-ar putea spune că extinderea maximă a preocupărilor astronomice
(inițial astrologice) dovedește încă o dată ipostaza filozofantă a umanității.
2.2.1. Considerațiile privind domeniul astronomiei (concepte, bibliografie) se
bazează pe dialogul funcțional și clarificator cu specialistul în astronomie, Cătălin
Galeș3.
Cercetarea are în vedere date extrase dintr-o bibliografie extrem de bogată de
astronomie (și cosmografie).
Voi numi numai cele dintâi lucrări în limba română din domeniu: G. Missail,
Prescurtare de astronomie populară. (Tradusă din franțozește) (Misail 1839),
(Lucescu 1900), (Culianu 1893) – (lucrare reeditată în 1902), (Coculescu 1929),
(Pârvulescu 1941), (Demetrescu 1945). Includem în această listă selectivă și două
lucrări de popularizare a astronomiei, esențiale pentru tipul de cercetare descris:
Iuliu Barasch, Minunele naturei. Conversații asupra deosebitelor objecte interesante
din științele naturale, fizică, himie și astronomie – (Barasch 1852) și Spiru Haret,
Astronomia populară. Natura (Haret 1911).
Dintre lucrările mai recente care prezintă interes pentru analizele lingvistice
pot fi citate: (Popovici et alii 1977), (Pop, Blaga 2005).
O serie de traduceri (mai ales din franceză, engleză și rusă) sunt lucrări cu
circulație semnificativă privind etimologiile lexicului de specialitate în română:
(Popov et alii 1956) – traducere cu autor necunoscut din limba rusă, (Ley 1963) –
traducere din engleză de V. Nadolschi, (Hoyle 1968) – traducere din engleză de C-
tin Papadopol Calimah, (Cotardière, Penot 1998) – text tradus din franceză de Elena
I. Burlacu 1998 etc.
Dintre site-urile semnificative pentru limba română pot fi semnalate:
http://www.astro-urseanu.ro/calendar; http://www.sprestele.ro/index.;
http://www.astro.ro/cnra/ etc.
2.2.2. La nivel mondial, în afară de lucrările citate ca traduceri în română de
mai sus, există o suită de cărți care sunt luate de model pentru studiile (mereu
onomastice) românești. Ca să mă limitez la literatura franceză, se pot menționa:
3 Conf. dr. abilitat Cătălin Galeş predă cursuri de specialitate (mecanica Lagrange şi Hamilton) la
Facultatea de Matematică a Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” şi este responsabil cu activitățile
didactice și de cercetare ale Observatorului Astronomic ieşean.
119
Cristina FLORESCU
Camille Flammarion, Les étoiles et les curiosités du ciel: description complète du
ciel visible à l'œil nu et de tous les objets célestes faciles à observer, 1882, (una din
reeditările de autoritate fiind cea din 1998, la Flammarion); Eugène Delporte, 1930,
Délimitation scientifique des constellations; André Le Bœuffle, Astronymie : les
noms des étoiles, 1996; Jean-Pierre Luminet, Le destin de l'univers : trous noirs et
énergie sombre, coll. « Le temps des sciences », 2006 etc.
2.3. Probabil este limita cercetării de față faptul că, până la ora actuală, nu am
găsit un studiu lingvistic care să fie preocupat de o analiză a grupurilor lexicale care
numesc obiectele și fenomenologia astronomiei, nici la nivel dialectal, nici nivel
științific, cu atât mai puțin din perspectivă contrastivă.
§. 3. Despre astronomie. Taxonomizări ale obiectului de studiu propus
Astronomia este mai ales matematică, dar și fizică, intrând în sfera de interes
a mecanicii teoretice, a opticii, a geofizicii etc. iar, dacă avem în vedere
instrumentarul astronomic, zonele inginerești ale cunoașterii își spun cuvântul. Se
ocupă cu studiul obiectelor cerești și a legilor mișcării acestora, respectiv cu studiul
stelelor, planetelor și sateliților naturali, al cometelor, al constelațiilor, galaxiilor, al
universului în totalitatea sa. În egală măsură, studiază și alte fenomene, evenimente,
procese ce au loc dincolo de atmosfera terestră, cum ar fi radiațiile cosmice de fond,
forma și formarea universului etc.
3.1. Termenul astronomie provine din limba greacă: άστρον (astron) fiind
utilizat cu sensul „stea”, iar νόμος (nomos) cu acela de „lege”, însemnând, prin
urmare, „legea care guvernează stelele”.
Prima atestare a acestui cuvânt, identificată până acum în limba română este
din anul 1683, la Dosoftei, fapt marcat în TDRG2, ori DELR. Lexemul românesc
evoluează și sub influența latinescului neologic astronomia, francezului astronomie,
termenului rus астрономия sau a celui englez astronomy.
3.2. În istoricul disciplinei au existat nenumărate clasificări și taxonomizări
ale obiectelor cerești, constelațiilor ori fenomenelor și proceselor astronomice.
Voi reda acum una dintre sistematizările elementare și esențiale de specialitate
ale obiectelor cosmice:
a) obiecte cosmice din sistemul nostru solar: asteroizi, comete, sateliți,
planete, obiecte trans-neptuniene etc.;
b) obiecte cosmice din galaxia noastră: stele, planete extrasolare, nebuloase
difuze, nebuloase planetare, nebuloase emisive, roiuri globulare, roiuri deschise,
stele neutronice, găuri negre etc.;
c) obiecte cosmice extragalactice: galaxii, roiuri de galaxii, quasari etc.
§. 4. Problematica cercetării. Terminologia științifică
Cercetarea își propune să analizeze, să clasifice și să identifice toate
denumirile obiectelor cerești și constelațiilor, toate denumirile fenomenelor, legilor
și proceselor astronomice așa cum sunt acestea implicate în arhitectura limbii
române.
Analiza lingvistică a acestor termeni dezvăluie numeroase aspecte speciale,
elemente cu funcționări caracteristice.
120
Terminologia astronomică. Premize ale unui studiu lingvistic
În acest sens, mă voi opri, foarte pe scurt, la un singur exemplu.
4.1. Termenul astronim este înregistrat numai pe câteva site-uri în care sunt
implicate cercetări extraastronomice. Este atestat în câteva dicționare exciclopedice,
de exemplu în DEXI, dar nu în CADE, Șăineanu, DEI, NDU (2002, 2008). Apare
aleator în unele dicționare de neologisme, ca NDN, dar lipsește din DN, DN2, DN3.
În MDA există astroscop, astroscopie, dar nu există articolul astronim. Termenul nu
este utilizat în Pamfile 1915 sau în Otescu 1907. Fără o definiție clarificatoare este
folosit în Nedelcuț 2000.
În niciuna dintre lucrările de astronomie, cosmografie, astronautică etc., în
monografii, cursuri ori dicționare de specialitate nu apare termenul astronim. Se
petrece acest fapt pentru că termenul respectiv nu este folosit de astronomi. Din cele
studiate până în prezent, astronim desemnează, la nivel onomastic, numele de
corpuri cerești. Oarecum neclar, termenul este extins și asupra constelațiilor. Nu se
referă niciodată la fenomene sau procese astronomice.
Lexemul utilizat în disciplina științifică, obiect cosmic, cuprinde în mod clar
grupele a), b) și c) numite mai sus și este limpede delimitat de denumirile
constelațiilor. Din această cauză, dar și din nevoia respectării perspectivei riguroase
a disciplinei științifice studiate, analiza prezentă NU va opta pentru termenul
astronim. Dacă analizele lingvistice ulterioare acestui articol vor disocia fapte
semnificative, în sensul unor disocieri terminologice funcționale și operative privind
termenul astronim, cercetarea va corela categoria obiectelor cerești cu aceea a
astronimelor.
4.2. În rândurile de față se inițiază o analiză care să respectele criteriile
lingvistice de minuție și rigoare conform tehnicii de cercetare utilizate în TMFA.
Specificul studiului de acum impune o serie de factori caracteristici. Astfel,
într-o enumerare schematică a problematicii lingvistice, la nivelul terminologiei
științifice vor fi studiate trei grupuri lexicale de termeni.
1. Termenii științifici comuni (simpli și compuși).
De exemplu: asteroid, extragalactic, galactic, galaxie, nebuloasă, planetă,
pulsar, roi de stele, satelit natural, stea, transneptunian etc.; ani lumină, catalog
stelar, declinație, magnitudine vizuală etc. (v. și infra 5.1.1.).
2. Termenii științifici proprii care nominalizează constelațiile și obiectele
cosmice sau cerești ori naturale. Este vorba de numele proprii de stele și de
constelații implicate în studiile onomastice mai sus citate.
3. Termenii științifici care denumesc seriile de procese și fenomene
astronomice care vor ajuta la cuprinderea noțională a elementelor studiate: albedo,
anomalie, antimaterie, culminație, declinație, disipare atmosferică, latitudine
astronomică, librație, orbită, strălucire stelară, vânt stelar etc. (v. și infra 5.1.1.).
4.3. Denumirile de stele, planete, sateliți naturali și constelații trebuie strict
delimitate numeric pe baza unor parametri predeterminați științific.
Câteva date numerice fixează perspectiva asupra obiectului de studiu: se
cunosc până în prezent cca 300 de miliarde de obiecte cosmice (planete, sateliți
naturali, asteroizi, stele, nebuloase, galaxii etc.). Cu mare precizie sunt măsurate
pozițiile pe sfera cerească a 118 218 obiecte. Calculul avut în vedere se bazează pe
datele culese de misiunea spațială Hipparcos desfășurată între anii 1989–1993
(https://www.cosmos.esa.int/web/hipparcos/home). Datele astronomice furnizate de
121
Cristina FLORESCU
această misiune sunt aproximativ egal inventariate în cele două cataloage de stele:
catalogul Hipparcos și catalogul Tycho-2.
Criteriul curent de selectare a obiectelor cosmice care urmează să fie studiate
lingvistic este reprezentat de gradul de vizibilitate cu ochiul liber. Numărul
obiectelor vizibile cu ochiul liber, pe întreaga sferă cerească, este de cca 6 000.
Magnitudinea vizuală a acestor obiecte este cuprinsă între 1 și 7; astfel, obiectele
care au magnitudinea mică sunt „cele mai luminoase”, în timp ce obiectele aflate la
limita vizibilității au magnitudinea între 6 și 7. În consecință, obiectele avute cel mai
des în vedere sunt acelea cu magnitudinea între 1–5, reprezentând un număr de cca
1000 și pot fi văzute foarte bine cu ochiul liber. Respectivele obiecte cosmice au fost
identificate și taxonomizate începând cu astronomul grec Hipparchus (sau Hiparh)
care a trăit între anii 190–120 î. Hr. și al cărui nume, în semn de omagiu, a fost dat
uneia dintre cele mai importante misiuni spațiale și unuia dintre cele mai
semnificative cataloage ale sferei cerești.
4.3.1. Pe lângă analiza și taxonomizarea numelor tuturor celor cca 1000 de
obiecte cosmice, studiul lingvistic inițiat este interesat de aspectele lexicale
caracteristice ale obiectelor și constelațiilor vizibile cu ochiul liber de pe teritoriul de
limbă românească.
Referindu-ne la denumirea generică și comună de stele, vizibile de pe teritorul
de limbă românescă sunt acele stele pentru care declinația este cuprinsă între –47 de
grade și +90 de grade. Se poate aprecia că, în arealul care ne interesează, se găsesc
cca 700 de stele.
Oarecum neașteptat este faptul că nu am găsit nicăieri o listă a acestor obiecte
caracteristice zonei românei. Explicația provine, pe de o parte, din faptul că
cercetările astronomice sunt întreprinse în permanență la scară globală și universală;
drumurile maritime, de asemenea, au avut dintotdeauna nevoie de perspectiva
întregului glob pământesc. Pe de altă parte, studiile de lingvistică realizate până în
prezent nu au beneficiat de o colaborare directă, minuțioasă și punctuală cu un
specialist în astronomie, colaborare care să înlesnească un asemenea demers – de
altfel simplu din punctul de vedere al astronomiei. Va reveni cercetării prezente să
stabilească, din perspectivă astronomică, zona stelară corespunzătoare teritoriului
ceresc al limbii române.
4.3.2. Cercetarea se focalizează și asupra denumirilor constelațiilor, forme
cosmice semnificative din punctul de vedere al simbolisticii lor exprimate lingvistic
printr-o suită de caracteristici bine individualizate. Acum demersul exegetic va
investiga interstițiile denominative generate de astrologie NU pentru a plonja în
oceanul descifrărilor prevestitoare4, ci pentru a identifica zonele lingvistice ale
desprinderii disciplinei astronomiei – numite ca atare –, de pseudoștiința astrologiei.
Sunt necesare câteva precizări privind unele aspecte ale astronomiei, strict
necesare derulării unei analize lingvistice.
4 Astrologia se ocupă cu descifrarea trecutului ori prezentului şi cu prezicerea destinului fiinţei
omeneşti (ca individ şi ca grup social) pe baza studierii poziţiei şi deplasării planetelor, Lunii și
Soarelui față de firmamentul stelar, mai ales față de constelaţii.
122
Terminologia astronomică. Premize ale unui studiu lingvistic
4.3.2.1. Termenul constelație vine în limba română din echivalentul francez
constellation și din latinescul neologic constellatio. În textele românești, prima
atestare este identificată, până la ora actuală, din anul 1694, în Foletul novel.
Ținând cont de utilizările lexemului constelație la nivelul limbajului științific,
se poate face afirmația că, privind faptele diacronic, termenul este polisemantic5.
Până în deceniul al treilea al secolului 20, accepția acestui termen – cu semnificatul
pe care-l utilizăm curent cu toții – era aceeași cu aceea din terminologia populară,
comună. După anul 1922, constelație își reconfigurează sensul și desemnează în
astronomie exclusiv una dintre cele 88 de unități ale bolții cerești, stabilite printr-o
împărțire convențională, unitară (cu ajutorul receptorilor de radiație: telescopul,
placa fotografică etc.). Prin urmare, în astronomia de după 1922, constelația
reprezintă o anumită porțiune din sfera cerească delimitată, cu exactitate, în jurul
unei figuri/forme imaginare inițiale.
Ce anume a determinat asemenea evoluție semantică? Explicația presupune
un scurt excurs în istoricul delimitărilor și identificărilor astronomice privind
constelațiile.
Trebuie să ținem cont în considerațiile care urmează că, spre deosebire de
galaxii, constelațiile nu sunt grupări spațiale reale de stele, ci doar reprezentări
aparente, cu un simbolism specific.
4.3.2.2. Constelațiile sunt elemente care se află în centrul tuturor cercetărilor
astronomice încă din perioada primilor mesopotamieni, sumerienii.
Istoria denumirilor științifice nu este nici pe departe liniară.
Primele 12 constelații, cele zodiacale, sunt identificate încă de acum 6 000 de
ani de către sumerieni. Grecii și egiptenii utilizau 48 de constelații, inclusiv cele 12
constelatii zodiacale preluate de la sumerieni. Navigatorul olandez Pieter Dirkszoon
Keyser și ofițerul danez Frederick de Houtman au identificat (în astronomie,
termenul curent pentru astfel de identificări este inventa), între anii 1595–1597, o
serie de constelații recunoscute ca atare și publicate, în catalogul oficial al vremii, în
anul 1597. Republicarea acestor denumiri de constelații de germanul Johann Bayer,
în 1603, le-a consfințit perenitatea existenței denominative. Același Johann Bayer
(un magistrat german pasionat de astronomie) a stabilit o nomenclatură a obiectelor
stelare și constelațiilor prin corelarea stelelor din fiecare constelatie cu denumirea lor
marcată cu litere grecești, respectiv: alfa Centaurus, beta Ursa Major ș.a.m.d. Acest
tip de denumiri este utilizat și astăzi.
În urma descoperirilor geografice și a călătoriilor din ce în ce mai îndrăznețe
pe oceanele lumii, a apărut o serie extrem de amplă de inventări ale unor constelații.
Câteva exemple pot crea o imagine asupra diversificării extreme a respectivelor
fapte astronomice.
În anul 1624, Jakob Bartsch (de asemenea german) inventează două
constelații. Francezul Augustin Royer inventează constelația Columba, în anul 1679,
prin împărțirea constelației Canis Major. Șapte constelații au fost inventate de
polonezul Johannes Hevelius și introduse în circuitul oficial în anul 1690. Nicolas
Louis de Lacaille, găsindu-se la capul Bunei Speranțe din Africa de Sud, între anii
1750–1754, inventează 15 constelații, ultima identificare / invenție fiind, de fapt,
5 Pentru un limbaj ştiinţific este o situaţie necaracteristică.
123
Cristina FLORESCU
constelația Apis a lui Keyser pe care Louis de Lacaille a redenumit-o Musca. Se
ajunge treptat la câteva sute de denumiri.
Toate aceste inventări au produs suprapuneri și frecvente confuzii. Până în
anul 1922 (la Congresul Uniunii Internaționale a Astronomilor, în engleză
International Astronomical Union cu sigla internațională IAU), accepția științifică a
constelației corespundea definiției pe care o redăm în formularea relaxată din
lucrarea românească de specialitate cu cea mai mare circulație până acum, D.
Astron. 1977: 96:
Fiecare dintre grupările aparente, cu o anume configurație, ale stelelor pe sfera
cerească, imaginate încă din cele mai vechi timpuri pe baza considerentului că
distanțele reciproce dintre stele rămân aceleași pentru intervale foarte mari de timp.
După Congresul IAU din 1922, constelația reprezintă una din cele 88 de
unități ale bolții cerești. În acest fel, astăzi fiecare obiect ceresc (vizibil ori invizibil
pentru ochiul omenesc) poate fi atribuit unei constelații.
§. 5. Raportul științific ─ popular
Cum funcționează raportul științific – popular în cazul terminologiei
astronomice în ceea ce privește grupul lexical supus cercetării ( v. supra 1.2.)?
Din acest punct de vedere, în funcție de decelarea referențială, am demonstrat
cu alte ocazii că există:
1) terminologii care se structurează în mod paralel la nivelul terminologiei
științifice față de cea populară; de exemplu: terminologia botanică, medicală,
farmaceutică;
2) terminologii care presupun o suprapunere minimă și relativ periferică; de
exemplu: terminologia construcțiilor;
3) terminologii în care nucleul terminologic al obiectelor studiate are
suprapunere maximă și centrală; de exemplu: terminologia meteorologică.
Terminologia astronomică aparține celui de al doilea tip de terminologii.
5.1. Între termenii științifici care denumesc obiectele sau fenomenele cosmice,
pe de o parte, și termenii populari ai acelorași grupuri lexicale există o zonă minimă
de suprapunere mai ales în grupul lexical al obiectelor cosmice aparținând
sistemului nostru planetar, de exemplu: Lună, Pământ, stea, Soare.
Una dintre diferențele semnificative Ts versus Tp este dată de tehnica
științifică de decelare a obiectelor cosmice în registrul astronomic al limbii române.
5.1.1. În privința grupului lexical al fenomenelor și proceselor cosmice, grup
deosebit de numeros, până la ora actuală se poate face afirmația că lexemele
științifice domină numeric.
Spre exemplificare, voi cita câțiva termenii științifici, excerptați – cu mărcile
lor diastratice și diacronice – dintr-un singur volum DLR, cel al literei E:
ecuánt s. n. „Cerc care reprezintă traiectoriile planetelor în jurul Pământului, în
sistemul vechilor astronomi”; ecuatór s. n. „2. (Astron.6; și în sintagma ecuator
6 Marca lexicografică „Astron.” este redată de fiecare dată conform celor stabilite de autorii DLR
tocmai pentru a sublinia frecvenţa acestei indicații şi caracterul semnificativ al acesteia într-o lucrare
care tezaurizează cu zgârcenie lexemele specializate.
124
Terminologia astronomică. Premize ale unui studiu lingvistic
ceresc) Cerc de pe sfera cerească, obținut prin intersecția acestuia cu planul
ecuatorului terestru”; ecuáție s. f. „4. (Astron.) Ecuația timpului = diferența dintre
timpul solar mediu și timpul solar adevărat, care apare datorită faptului că mișcarea
Soarelui pe bolta cerească nu este uniformă”; embolísm s. n. „(Astron.; învechit) Lună
introdusă în calendarele vechilor greci pentru a se realiza concordanța între anul lunar
și cel solar”; embolísmic, -ă adj. „(Învechit, rar) Care cuprinde un embolism”;
emersiúne s. f. „(În opoziție cu i m e r s i u n e ) 1. (Astron.) Ieșire parțială a unui corp
ceresc din eclipsă”; emisféră s. f. „4. (Astron.) Fiecare dintre cele două jumătăți ale
sferei cerești determinate de ecuatorul ceresc”; epactál, -ă adj. „(Astron.) Care ține de
epactă, referitor la epactă”; epáctă s. f. „(Astron.) Număr de zile care trebuie adăugat
unui an lunar pentru a-l face să concorde cu anul solar; (învechit) temelie (3)”;
epicérc s. n. (Astron.; învechit, rar) Epiciclu (1)”; epicíclu s. n. 1. (Astron.; în
concepția geocentrică a astronomilor antici) Mic cerc aparent descris de un astru în
timp ce centrul său descrie, la rândul lui, un alt cerc mult mai mare; (învechit, rar)
epicerc”; erátic, -ă adj. „(Astron.; învechit, rar) Stea eratică = planetă”; erúpție s. f. 6.
„(Astron.; în sintagma) Erupție solară (sau cromosferică) = creștere bruscă, de scurtă
durată, a strălucirii unei mici regiuni a cromosferei, constând în emisia unor radiații
luminoase”; evecțiúne s. f. „(Astron.) Inegalitate periodică în mișcarea Lunii, deviere
a orbitei lunare, provocată de forța de atracție a Soarelui”; evolúție s. f. „8. (Astron.)
Mișcare completă de revoluție a unui corp ceresc în jurul altuia”; excentricitáte s. f.
„2. (Astron.) Raport între distanța care separă cele două focare ale elipsei și lungimea
axei mari”.
5.1.2. La nivelul limbii populare, în Tp așadar, denumirile constelațiilor
reprezintă corpusul lingvistic esențial, alături de cele ale proceselor și fenomenelor
cosmice (amurgí, apúne, asfințit, înstelat, răsărí, răsărit etc.). Avem de a face, în
astfel de cazuri, și cu limbajul comun, chiar cu vocabularul esențial al românei.
Nu s-a făcut încă o analiză sau o inventariere strictă a lexemelor populare, iar
în privința denumirilor fenomenelor cosmice, cum am mai spus, analiza și simpla
inventariere sunt inexistente. Alcătuirea lexicală a lexemelor populare și dialectale
din acest grup va putea fi stabilită cu precizie numai după confruntarea și
identificarea acestor termeni în întreaga bibliografie de specialitate stabilită ca bază
de lucru, inclusiv întreaga serie a atlaselor și culegerilor de texte dialectale.
În general, denumirile populare ale constelațiilor din toate limbile romanice
(și nu numai) pun probleme specifice și caracteristice în legătură directă fie cu
reprezentări ale elementelor/uneltelor existenței cotidiene, fie cu bestiarul
imagologic, fie cu structuri anatomice omenești, animaliere sau botanice etc.
O diferență majoră Ts–Tp se datorează faptului că reprezentările populare au
un caracter planic, spre deosebire de reprezentările astronomice care au mereu în
vedere reprezentarea în spațiu (ani lumină, magnitudine a luminozității etc.). De
asemenea, numele constelațiilor la nivel Tp conțin disocieri, combinații, contururi
diferite – în cea mai mare parte – de numele constelațiilor identificate la nivel Ts.
Există ceea ce se poate numi: suprapunere secvențială a referentului.
Stabilirea raportului dintre aceste două categorii (Tp și Ts) de denumiri este
un fapt niciodată limpezit, chiar dacă multe cataloage astronomice românești fac
referire și la terminologia populară. De obicei se stabilesc cca 10–15 corespondențe
de multe ori perfectibile.
125
Cristina FLORESCU
Voi reda corelațiile făcute în acest sens de astronomi pe site-ul Observatorului
Astronomic bucureștean la adresa https://www.astro-urseanu.ro/constelatii-
complet.html. Aici găsim 20 de astfel de corespondențe7 care, se înțelege, cuprind o
corelare limitată, fără pretențiile unei acribii filologice:
Andromeda = Jghiabul; Boötes = Văcarul; Canis Minor = Spițelnicul mic;
Cassiopeia = Tronul / Mănăstirea / Scaunul lui Dumnezeu; Cefeu = Coasa; Corona
Borealis = Cununa / Hora; Cygnus = Crucea mare / Fata cu cobilița; Delfinus =
Tăglia (sic!); Draco = Balaurul / Zmeul; Hercules = Omul; Leo = Calul; Libra =
Cumpăna / Cântarul; Lyra = Ciobanul cu oile; Ophicus = Omul cu șarpele; Orion =
Rarițele; Pegasus = Puțul / Toaca; Perseu = Barda / Căpățâna; Serpens = Calea
Rătăciților; Ursa Major = Carul Mare; Ursa Minor = Carul Mic.
5.2. Cum am remarcat (v. supra 2.1.), analizele din limba română s-au aplecat
numai asupra numelor de constelații și de stele, mai ales din perspectivă etnologică.
Cele mai complete liste ale constelațiilor se găsesc în Pamfile 1915 și
Nedelcuț 2000.
O fișare rapidă a câtorva volume DA+DLR indică faptul că, în urma
excerptării numai a acestui dicționar academic (fără analiza atlaselor și textelor
dialectale, fără studierea textelor vechi românești – inclusiv cel al Bibliei), referindu-
ne doar la elemente onomastice, vor mai fi adăugate multe alte lexeme. De exmplu:
Dascăl (Munt.; „nume dat unei constelații nedefinite mai de aproape”), Jumătate-de-
pită (Transilv.; „o constelație constând din trei stele în formă de triunghi”),
Rândunica (Mold.; „numele unei stele sau al unei constelații nedefinite mai
îndeaproape”), Vărul (Munt.; „numele unei constelații nedefinite mai îndeaproape”),
Vârtelnița (Olt.; „numele unei stele sau al unei constelații nedefinite mai
îndeaproape”). Aceste denumiri, încă neanalizate lexicologic și neidentificate
astronomic, acoperă toate zonele dialectale ale României.
Printre faptele inedite trebuie adăugate și multe forme regionale (de exemplu:
pentru Țâgâra, forma regională: Țâgâla) sau învechite (de exemplu: Calea-Lactată
pentru Calea Lactee), ori, de asemenea, numele unor compuse. Referindu-mă numai
la numele compuse ale Luceafărului, la lexemele și variantele lexematice
înregistrate până acum trebuie adăugate: Luceafărul porcilor, Luceafărul ciobănesc,
Luceafărul boului.
§6. Scopul cercetării
Este bine venită o fixare clarificatoare a obiectivelor acestei analize extinse.
1. Cercetarea are în vedere sistematizarea lingvistică a terminologiei științifice
a astronomiei – analizate până la un anume nivel semnificativ din punct de vedere
filologic. Perspectiva astronomică este esențială în toate taxonomiile întreprinse.
2. Pentru prima oară în astronomia și lingvistica românească, va fi identificat
și studiat conturul specific porțiunii de boltă cerească delimitată de limba română.
7 Sunt redate aici corespondenţele numai dintre numele ştiinţific şi cel popular, fără a relua
traducerea românească a termenilor ştiinţifici (indicată în acest tabel) pentru a evita preluarea unor
inadvertenţe suplimentare privind disocierile lingvistice ale materialului.
126
Terminologia astronomică. Premize ale unui studiu lingvistic
3. Este necesară sistematizarea și completarea listei termenilor populari ai
denumirilor stelelor și constelațiilor pe baza bibliografiei stabilite. Rezultatul va fi
recuperarea tuturor termenilor populari.
De asemenea, sunt avute în vedere numele comune: substantive, adjective și
verbe (nu numai substantive cum se procedează în de obște); elemente compuse,
sintagme, derivate.
4. Studiul urmărește corelarea elementelor populare cu cele științifice pentru
identificarea unor eventuale suprapuneri caracteristice. Stabilirea circulației unor
termeni între Ts și Tp conferă caracter dinamic acestor categorii terminologice,
clarificând istoria și etimologia lexemelor analizate.
5. Se va trasa cu minuție limita dintre termenii care denumesc fenomenele
atmosferice și aceia care numesc obiectele cosmice, constelațiile, fenomenele și
procesele cosmice. În toate lucrările publicate până astăzi, aplecate asupra
terminologiei populare sau în dicționarele de astronomie, suprapunerile dintre cele
două terminologii sunt frecvente, creându-se confuzie lingvistică atât cu privire la
obiectul cercetării, cât și în identificarea fenomenologiei celor două discipline.
Faptul este oarecum de înțeles câtă vreme, până la publicarea cercetării din TMFA,
stabilirea strictă a denumirilor fenomenelor atmosferice nu a fost făcută niciodată, în
niciuna dintre limbile romanice.
6. Valoarea simbolică a lexemelor nume proprii impune factori diafazici
specifici. În măsura în care elementul artistic (literatură cultă sau populară) devine
indice de identificare lingvistică a extensiei diastratice, respectivul element va fi
inclus în analiză.
6.1. În concluzie, cercetarea lingvistică a terminologiei astronomice are un
caracter interdisciplinar. Scopul analizei este atât creșterea interesului specialiștilor
în astronomie pentru valențele lingvistice specifice limbajului lor profesional, cât și
studiul (identificare, taxonomizare etc.) făcut de lingviști privind obiectele,
procesele și fenomenele cosmice.
Bibliografie
Barasch 1852: Iuliu Barasch, Minunele naturei. Conversații asupra deosebitelor objecte
interesante din științele naturale, fizică, himie și astronomie, compuse de... I–III.
București, Tip[ografia] Colegiului Național.
Le Bœuffle 1996: André Le Bœuffle, Astronymie : les noms des étoiles, Vannes, Éditions
Burillier.
CADE = I.-Aurel Candrea, Gh. Adamescu, Dicționarul enciclopedic ilustrat. Partea I–II,
București, Editura „Cartea Românească”, [1926–1931].
Coculescu 1929: N. Coculescu, Curs de astronomie teoretică, București, Cartea
Românească.
Cotardière, Penot 1998: Philippe de la Cotardière, Jean-Pierre Penot (text tradus din franceză
de Elena I. Burlacu), Dicționarul spațiului, București, Editura Univers Enciclopedic.
Culianu 1893: N. Culianu, Curs de cosmografie, Iași, Tipografia Națională, (reeditat în
1902).
DEI = Dicționar enciclopedic ilustrat, București, Editura Cartier, 1999.
Delporte 1930: Eugène Delporte, Délimitation scientifique des constellations, International
Astronomical Union, Cambridge, University Press.
127
Cristina FLORESCU
DELR = Dicționarul etimologic al limbii române. Volumul I–II. I: A–B. Redactori
responsabili: Acad. Marius Sala, Andrei Avram, membru corespondent al Academiei.
Academia Română. Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan – Al. Rosetti”, București,
Editura Academiei Române, 2011; II: Litera C. Partea 1. Ca – Cizmă. Coordonatori:
Acad. Marius Sala, Andrei Avram, membru corespondent al Academiei. Academia
Română. Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan – Al. Rosetti”, București, Editura
Academiei Române, 2015.
Demetrescu 1945: G. Demetrescu, Curs de astronomie, București, Universitatea București,
Facultatea de Științe.
DEXI = Dicționar explicativ ilustrat al limbii române, Coordonator științific: Eugenia Dima,
Chișinău, Arc & Gunivas, 2007.
DFA = Cristina Florescu (coord.), Laura Manea, Elena Tamba, Alina Pricop, Cristina
Cărăbuș, Liviu Apostol, Florin-Teodor Olariu, Mădălin-Ionel Patrașcu, Dicționarul
fenomenelor atmosferice, Iași, Editura Universității „Alexandru Ioan Cuza”, 2017.
DLR: Dicționarul limbii române. Serie nouă. 1965–2010. Redactori responsabili: acad. Iorgu
Iordan, acad. Alexandru Graur și acad. Ion Coteanu; acad. Marius Sala și acad.
Gheorghe Mihăilă. Tomurile I/3– I/8, IV – XIV. Literele D, E, L, M–Z. Tomul III.
Literele J, K, Q, București, Editura Academiei Române.
DN = Florin Marcu, Constant Maneca, Dicționar de neologisme, București, Editura
Științifică, 1961.
DN2 = Florin Marcu, Constant Maneca, Dicționar de neologisme, Ediția a II-a, București,
Editura Științifică, 1966.
DN3 = Florin Marcu, Constant Maneca, Dicționar de neologisme, Ediția a III-a, București,
Editura Academiei Române, 1978.
Farcaș 2011: Ioan Mircea Farcaș, Considérations linguistiques sur quelques termes employés
en astronomie, în „Studia Lingvistica”, 5, p. 309–313, publicația Catedrei de
Lingvistică Generală, Institutul de Filologie a Universității „Taras Sevchenko” Kiev,
Ucraina.
Flammarion 1882: Camille Flammarion, Les étoiles et les curiosités du ciel: description
complète du ciel visible à l'œil nu et de tous les objets célestes faciles à observer,
Paris, Imp. Gauthier-Villars.
Florescu 2015: Cristina Florescu, Introducere, în Terminologia meteorologică românească a
fenomenelor atmosferice (științific versus popular), Iași, Editura Universității
„Alexandru Ioan Cuza”, p. 9–29.
Florescu 2014: Cristina Florescu, Terminologii științifice și populare. Considerații
contrastive, în numărul omagial Petar Atanasov din „Romanistika i balcanistika”,
Skopje, p. 227–235.
Florescu 2012: Cristina Florescu, Eugeniu Coșeriu și chestiunea relației dintre
terminologiile științifice și cele populare, în ALIL t. LI, Institutul de Filologie
Română „A. Philippide”, Iași, p. 187–196.
Haret 1911: Spiru Haret, Astronomia populară. Natura, vol. VI, nr. 8, p. 257.
Hoyle 1968: F. Hoyle, Galaxii, nuclee și quasari, traducere de C-tin Papadopol Calimah din
engleză, București, Editura Științifică.
Ioniță 1992: Vasile C. Ioniță, Între metaforă și metonimie. Cu privire la astronime, în
„Limbă și literatură” , V, No. 1–2 , p. 23–29.
Ley 1963: W. Ley, Observatorii cerului, traducere din engleză de V. Nadolschi, București,
Editura Tineretului.
Lucescu 1900: E. I. Lucescu, Elemente de Cosmografie, Focșani, Tipografia Alessandru
Codreanu.
Luminet 2006: Jean-Pierre Luminet, Le destin de l'univers : trous noirs et énergie sombre,
Paris, Fayard, coll. « Le temps des sciences ».
128
Terminologia astronomică. Premize ale unui studiu lingvistic
MDA = Micul dicționar academic, Vol. I–IV. I: A–C, 2001; II: D–H, 2002; III: I–Pr, 2003;
IV: Pr–Z, 2003, București, Editura Univers Enciclopedic.
Nedelcuț 2000: Daniela Nedelcuț, Nume de astre. Studiu onomastic al denumirilor populare
și științifice, Editura Sitech, Craiova.
NDU = Ioan Oprea, Carmen-Gabriela Pamfil, Rodica Radu, Victoria Zăstroiu, Noul
dicționar universal al limbii române. București – Chișinău, Litera Internațional, 2002,
(2008).
NDN = Florin Marcu, Noul dicționar de neologisme, București, Editura Academiei Române,
1997.
Otescu 1907: I. Otescu, Credințele țăranului român despre cer și stele, București, „Analele
Academiei Române”, Memoriile Secțiunii literare, Seria II, Tom. XXIX, p. 425–506.
Missail 1839: G. Missail, Prescurtare de astronomie populară, Tradusă din franțozește,
București, Tipografia August Ruof.
Pamfile 1915: Tudor Pamfile, Cerul și podoabele lui. După credințele poporului român,
București, Librăriile Socec & Comp., Pavel Suru, C. Sfetea, Leipzig, Otto
Harrassowitz, Viena, Gerold & Comp.
Pârvulescu 1977: C. Pârvulescu, Curs de astronomie, București, 1941 Dicționar de
astronomie și astronautică, Editura Științifică și Enciclopedică, București.
Pop, Blaga 2005: V. Pop, C. Blaga, Astronomie observatională, Editura Risoprint, Cluj-
Napoca.
Popov 1956: P.I. Popov, Astronomia (traducere din limba rusă), Editura Tehnică, București.
Popovici, Stănilă et alii 1977: C. Popovici, G. Stănilă et. alii, Dicționar de astronomie și
astronautică, București, Editura Științifică și Enciclopedică.
Soare 2011: Liliana Soare, Gramatica de la învățătura fizicii. Considerații asupra
terminologiei astronomice. (Amfilohie Hotiniul), Pitești, Editura Universității din
Pitești.
TDRG2 = Dr. H. Tiktin, Rumänisch-deutsches Wörterbuch, 2., überarbeitete und ergänzte
Auflage von Paul Miron, [Band I–III], Wiesbaden, Otto Harrassowitz, I: 1986; II:
1988; III: 1989.
TMFA = Cristina Florescu (coord.), Laura Manea, Elena Tamba, Alina Pricop, Cristina
Cărăbuș, Liviu Apostol, Florin-Teodor Olariu, Mădălin Patrașcu și Maria Iliescu,
Rodica Zafiu, Mariana Neț, Nistor Bardu, Terminologia meteorologică românească a
fenomenelor atmosferice (științific versus popular), Iași, Editura Universității
„Alexandru Ioan Cuza”, 2015.
Ursu 1962: N.A. Ursu, Formarea terminologiei științifice românești, București, Editura
Științifică.
http://www.astro-urseanu.ro/calendar = Observatorul Astronomic „Amiral Vasile Urseanu”.
Calendar astronomic.
http://www.sprestele.ro/ = Astroclubul Liceului Teoretic „Ovidius” Constanța.
http://www.astro.ro/cnra/ = C.N.R.A. Comitetul Național de Astronomie.
https://www.cosmos.esa.int/web/hipparcos/ = Cosmos. The Portal for Users of ESA's
Science Directorate's Mission. The Hipparkos Space Astrometry Mission.
Astronomical Terminology.
Premises of a Linguistic Study
The paper proposes the premises of an extensive linguistic and lexicological analysis
of astronomical terms. The perspective comprises both the scientific terminology (Ts) – the
level of the literary language, and the popular terminology (Tp) – the level of the common
and regional languages. The effectiveness of this type of contrastive analysis (Tp versus Ts)
129
Cristina FLORESCU
has been proven in the project and the volumes TMFA and DFA with respect to the
meteorological terminology.
In the description of the subject matter (§.1.) it is underlined that the astronomical
terminology is one of the terminologies integrated in our scientific and general universe of
knowledge. Due to the complexity of the epistemological universe of astronomy, the
linguistic study of this terminology presupposes a succession of preliminary dissociations
corresponding to a set of specific analytic perspectives.
In the linguistic research whose premises are articulated now the perspective of
astronomy as a science is essential in identifying the object of research, its taxonomies, the
phenomena and processes characteristic to this discipline. The names corresponding to all
these elements belong to the domain of interest of linguistics, respectively of lexicology. If
the strictly contemporary level reveals an astronomical terminology which can be subjected
with relative clarity to an analysis from a lexical perspective, the history of this terminology
poses a special type of problems. The study of astronomy presupposes, up to a certain
moment, the involvement of a pseudo-science, astrology, whose age imposes respect and
whose implications in the current language draw the full attention of linguistics.
The research aims to study the central nucleus of the astronomical terminology:
names of cosmic objects and constellations, as well as names of processes, laws, phenomena
which occur beyond the terrestrial atmosphere. The lexemes belonging to this lexical nucleus
have never been studied in their integrality. In the Romanian professional literature until now
the linguistic analyses have been focused exclusively on the onomastic aspects, the elements
under scrutiny being the names of stars and, in particular, of constellations.
Further on, the paper presents the exegetic framework (§.2.) of the matter, underlining
the previous linguistic contributions and a series of significant aspects of the astronomical
bibliography. Until now, no study has been found to be focused on an analysis of the lexical
groups which name the objects and phenomena of astronomy, especially since the research –
whose premises can be found in the current article – takes into account, contrastively, both
the level of common and dialectal language, and the level of scientific language.
After a brief presentation of certain significant aspects regarding the subject of
astronomy (§.3.), the paper develops the actual research subject on the level of scientific
terminology (§.4.), and then on the level of popular terminology, with particular stress on the
argument regarding the dynamic relationship between the two terminological levels (§.5.).
This is followed in (§.6.) by an exposition of the linguistic characteristics specific to
the astronomical terminology (with examples for every specific aspect and for every group of
lexemes); after this the analysis presents the novel elements and the objectives of the
research under development.
The purpose of this research is to increase the interest of astronomy specialists in the
linguistic values specific to their specialized language, as well as to provide adequate and
correct identifications, done by linguists, of the cosmic elements and phenomena being
studied.
130